Home » D:News » Boala care stârneşte panică în SUA: ce este ciudata maladie care duce la paralizia membrelor?

Boala care stârneşte panică în SUA: ce este ciudata maladie care duce la paralizia membrelor?

Boala care stârneşte panică în SUA: ce este ciudata maladie care duce la paralizia membrelor?
Publicat: 25.02.2014
O boală ale cărei simptome se aseamănă cu cele ale poliomielitei îi îngrijorează pe medicii americani. În SUA, poliomielita a fost eradicată, dar ţara se confruntă acum cu o altă boală de acelaşi tip: în California, 20 de persoane au fost atinse de această maladie, ce poate duce, în unele cazuri, la paralizia tuturor celor 4 membre.

Deşi poliomielita fost eradicată în SUA (şi în marea majoritate a ţărilor lumii, ca urmare a unor programe stricte de vaccinare), există şi alte virusuri care pot, în anumite condiţii, să atace sistemul nervos, ducând la paralizii. 

În ultimele 18 luni, au fost înregistrate 20 de cazuri de infecţie, majoritatea la copii. 5 dintre pacienţi au dezvoltat, atât la mâini, cât şi la picioare, paralizii care nu cedează la tratament. Simptomele au variat de la limitarea mişcărilor unuia dintre membre până la paralizia tuturor celor 4 membre. Toţi copiii infectaţi fuseseră vaccinaţi împotriva poliomielitei.

În aceste 5 cazuri au fost făcute analize amănunţite; în două cazuri, acestea au dezvăluit prezenţa în organism a enterovirusului 68, un virus înrudit cu cel al poliomielitei, iar medicii bănuiesc că acesta s-ar afla la originea simptomelor neurologice observate (paralizii).

E posibil ca multe alte persoane să fi fost infectate fără a prezenta simptome grave, aşa cum se întâmplă şi în cazul poliomielitei: aceasta este, în majoritatea cazurilor,  o boală relativ uşoară, detreminând paralizii doar în aproximativ un caz din 200, iar în unele cazuri – dacă paralizia împiedică respiraţia – poate duce la deces. 

Medicii insistă totuşi asupra faptului că nu există motive de panică, în acest moment. Nu e vorba despre o epidemie; rata infecţiilor nu a crescut în ultimele luni, iar cazurile sunt răspândite în număr mic pe o arie mare, fără a exista un punct de pornire, o zonă de origine din care infecţia să se fi extins în zonele din jur, a explicat dr. Emanuelle Waubant, neurolog în cadrul Universităţii din California – San Francisco 

Dr. Keith Van Haren, de la Universitatea Stanford, spune că aceste cazuri „evidenţiază posibilitatea apariţiei în California a unui sindrom asemănător poliomielitei”, dar insistă asupra faptului că boala pare a fi totuşi foarte rară. În orice caz, ori de câte ori părinţii unui copil observă la acesta semne de paralizie, copilul trebuie imediat examinat de un medic. 

Comentând aceste observaţii, Jonathan Ball, profesor de virologie la Universitatea Nottingham, explică: „De când virusul poliomielitei a fost aproape eradicat, alte enterovirusuri au fost asociate cu apariţia paraliziilor, dar aceste virusuri provoacă de obicei boli uşoare de tipul uşoare, iar complicaţiile grave sunt foarte rare. 

Enterovirusul 68 este un virus rar; este asociat cu producerea unor infecţii respiratorii severe, în trecut. Face parte din aceeaşi familie (Picornaviridae) ca şi virusul poliomielitei şi rinovirusurile (virusuri ale „răcelii”). Există peste 100 de tipuri de enterovirusuri. Majoritatea persoanelor infectate cu un astfel de virus nu se îmbolnăvesc sau prezintă doar simptome uşoare. Printre simptomele obişnuite se numără febra, tusea, curgerea nasului, dureri în tot corpul, uneori erupţii cutanate. Copiii  şi adolescenţii, al căror sistem imunitar nu este încă antrenat suficient pentru a face faţă infecţiilor cu acest virus, sunt mai vulnerabili la îmbolnăvire.

Totuşi, printre enterovirusuri există şi unele mai periculoase. Acestea pot produce boli precum febră aftoasă, meningită virală, encefalită, infecţii la nivelul inimii sau, la unii pacienţi, paralizii. 

Enterovirusul 68 a fost identificat pentru prima oară într-un laborator din California, în 1962, după ce 4 copii fuseseră diagnosticaţi cu infecţii respiratorii severe. De atunci, au fost înregistrate câteva zeci de cazuri de infecţii, dar enterovirusul 68 rămâne unul dintre cele mai rare tipuri de enterovirusuri implicate în bolile umane.

Mai comun  – şi mai îngrijorător din perspectiva sănătăţii publice – este enterovirusul 71, descoperit în acelaşi laborator californian în 1969 şi care este asociat mai des cu probleme neurologice grave, inclusiv meningită aseptică, paralizie şi encefalită. Au existat mai multe epidemii produse de acest enterovirus în Europa şi Asia, iar mai recent în Australia, dar, dintr-un motiv încă neînţeles de cercetători, în SUA el nu a produs până acum epidemii, deşi au fost înregistrate ocazional cazuri de infecţie.

Pentru a preveni paraliziile asociate cu infecţiile virale, medicii recomandă în primul rând vaccinarea împotriva poliomielitei. În ceea ce priveşte enterovirusurile, deşi nu există pentru moment un vaccin împotriva lor, spălarea mâinilor şi evitarea contactului cu persoanele bolnave rămân cele mai eficiente măsuri de prevenire a îmbolnăvirii.

Surse: BBC News, CNN

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Povestea spărgătorului de nuci
Povestea spărgătorului de nuci
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?