Arenele Romane. Povestea din Parcul Carol

De opt ani, Cernea se ingrijeste de cele mai mici detalii. De la
vopsirea tablei in ton cu tigla de pe-acoperis, pana la
reconstruirea migaloasa a motivelor geometrice de pe parapeturi. A
devenit administratorul Arenelor Romane in 2001 si tot de atunci,
au inceput investitiile in cladirea adapostita de mai bine de un
secol sub copacii umbrosi din Parcul Carol. Firma sa a castigat
licitatia organizata de stat, iar, de-atunci, Arenele Romane sunt
ca propriul sau copil. Un copil pe care-l va veghea timp de 25 de
ani.

Anuntul a aparut in presa. Statul roman, prin Sala Polivalenta si
Ministerul Tineretului si Sportului, oferea spre concesionare
teatrul de vara din Parcul Carol, unic in Europa de Est ca stil de
arhitectura. Cernea, lider al formatiei Sfinx Experience, a raspuns
prompt la apel si a intocmit caietul de sarcini. Reusita o pune pe
seama pretului bun pe care l-a oferit si a notorietatii de care se
bucura la vremea respectiva. Pe atunci, in incinta
Arenelor functionau o fabrica de ciorapi, un depozit de medicamente
si o croitorie. In birourile care azi sunt ale administratiei erau
40 de masini de cusut, iar vizavi se crosetau si se vopseau
ciorapi. Textilele erau puse la uscat pe sarme impanzite in tot
amfiteatrul, iar Arenele functionau ca orice, mai putin ca sala de
spectacole. Erau intr-o stare avansata de degradare si
nimeni nu depuneau niciun efort pentru a le ingriji. In 2001,
Arenele au intrat in reparatii. Pentru fiecare lucrare a fost
nevoie de bani si numeroase aprobari, iar la refacerea teatrului au
lucrat doi muncitori a caror activitate a fost dirijata de insusi
Mihai Cernea, la baza inginer constructor. S-a reparat toaletele,
culisele, ornamentele, s-a vopsit, s-a tencuit, dar fatada istorica
nu a fost atinsa de unelte. Pentru ca Arenele sa-si pastreze
farmecul de-un veac, modificarile de amploare se fac doar de
firmele specializate, ale caror servicii nu sunt deloc ieftine.
Odata cu preluarea Arenelor, Cernea si-a redescoperit pasiunea
pentru istorie si a inceput sa colectioneze fotografii, scheme si
carti vechi ce-i deapana povestea nespusa a teatrului ascuns in
Parcul Carol. Fruntea-i larga se-nsenineaza de cate ori descopera o
noua poveste despre locul pe care de opt ani il numeste a doua casa
si, din cand in cand, da la o parte colbul din beci in cautare de
izvoare istorice.

• Noi localităţi din România au devenit staţiuni turistice
• Au început lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa după 7 ani de chin birocratic

In dulapul crem din biroul lui, stau pitite intr-un dosar zeci de
poze vechi ce ilustreaza trecutul glorios al unui Bucuresti uitat.
Din hartia-ngalbenita, rasuna, parca, un cantec romanesc intonat de
flacaii si domnitele-n costume populare. Se aud si rotile subtiri
ale trasurii negre care a rascolit iarba scurta din fata scenei.
De pe aceeasi scena, Regele Carol I si Regina Elisabeta
saluta romanii veniti din toate colturile tarii sa asiste la marea
sarbatoare nationala inaugurata la Arenele Romane, Expozitia
Generala Romana. Pe 6 iunie 1906, peste 5.000 de barbati in costum,
cu floare alba-n piept si femei cochete adapostite sub umbrelele de
soare paseau pe poarta monumentala in forma de arc de cerc, ce
separa Piata Elisabeta (astazi strada 11 iunie) de parcul recent
amenajat. Plateau biletul si-si faceau loc printre sutele
de constructii ale oraselului omagial ridicat pe Campul de la
Filaret.

Pavilioanele, atent oranduite dupa tematica pe cele 36 de hectare
ale terenului, imbratisau de-o parte si de alta aleea principala si
lacul: pe stanga, Primaria Capitalei, Camera de Comert din tara,
pavilionul industriei, geniului civil, pavilionul regal si geniului
militar, pe dreapta pavilioanele regiei monopolului statului,
agriculturii, industriei caznice, a minelor si carierelor. Se
implineau 40 de ani de glorioasa domnie a regelui Carol I, 1.800 de
ani de cand armata lui Traian cucerise Dacia si 25 de ani de cand
Romania devenise regat. Se auzeau salve de tun, iar de la
ferestre se aruncau flori. Bucurestiul, tot, sarbatorea. Take
Ionescu, membru al Partidului Conservator si personalitate
influenta pe scena politica antebelica, propusese organizarea unei
sarbatori nationale care sa culmineze cu o expozitie a tuturor
realizarilor Romaniei sub domnia lui Carol I, de la prima cale
ferata la obtinerea independetei in 1877. Expozitia avea
sa se desfasoare pe Campul de la Filaret, un teren mlastinos din
sud-vestul Capitalei, asanat cu greu de trupele de geniu. Comisar
al Expozitiei fusese ales reputatul chimist si academician roman
C.I Istrati, iar proiectul general al Expozitiei era conceput de
arhitectul francez Edouard Redont. Pavilioanele si constructiile,
insa, erau operele arhitectilor romani.

In doar 11 luni, la Filaret se ridicase un adevarat oras. Se
construisera 40.000 de metri patrati de pavilioane si palate,
39.200 de metri patrati de drumuri si sosele si 71.360 de metri
patrati de alei si poteci. Se plantasera 4.206 arbori mari, 5.933
de coniferi si alte cateva zeci de mii de arbusti si plante.
Exista un casino, cinema, chiar si un garaj auto petru
posesorii de masini. Inaugurarea Expozitiei Jubiliare a avut loc la
Arenele Romane, situate in partea de sud-vest a Parcului
Expozitiei. Teatrul de vara, construit dupa model roman si inchinat
latinitatii poporului roman, fusese ridicat de arhitectul Leonida
Negrescu, colaborator la proiectul Ateneului Roman, si de inginerul
Elie Radu, cel care demonstrase valoarea inginerilor romani in
vremea cand la mare cautare erau constructorii straini.
Acelasi Elie Radu coordonase si lucrarile de alimentare cu apa a
Bucurestilor. Frumos decorate, impodobite cu flori, steaguri si
stergare, Arenele asteaptau ca rand pe rand, fiecare oaspete sa ia
loc pe bancile de lemn si sa-si indrepte privirile spre scena
larga, flancata de doi piloni inalti de 20 de metri.

La ceremonie, au fost prezenti membrii Casei Regale a
Romaniei in frunte cu Regele Carol I si Regina Elisabeta, membrii
guvernului si cultelor, personalitati din domeniul artistic, precum
compozitorul George Enescu, si reprezentati ai statelor straine,
printre care primarul Vienei, doctoral Lueger, si cel al Romei,
Contele de San Martino. Nu au lipsit nici reprezentantii
breslelor de muncitori care ridicasera constructiile Expozitiei.
Orchestra compusa din studenti la Conservator a cantat „Marsului
solemnal Jubileului”, iar cei doi mitropoliti ai tarii si soborul
de preoti au oficiat un serviciu religios. Multimea adunata a
ascultat cuvantarile ministrului Domeniilor Ion Lahovari si
comisarului Istrati, care multumeau regelui Carol pentru
glorioasele-i realizari si-si aratau recunostinta fata de cei care
contribuisera la organizarea Expozitiei Jubiliare.
„Astazi, dupa 40 de ani de domnie a Maiestatii
Voastre, intorcandu-ne privirile indarat, vazand de unde am plecat
si unde am ajuns, putem privi trecutul cu mandrie si viitorul cu
incredere”, rasuna vocea lui Lahovari. Constantin Istrati
amintea de raspunderea fata de neam, ca motivatia care ii
mobilizase pe cei ce realizasera Expozitia Generala Romana,
multumindu-le totodata pentru efortul depus.

Apoi, insusi regele Carol a luat cuvantul si a salutat Expozitia si
oamenii de stat care adusesera in Romania prosperitatea. „Cu o
adanca bucurie si stima salut deci intaia noastra expozitie
nationala, adevarata sarbatoare a muncii romanesti. (…) Dar sa nu
uitam sa adresam prinosul nostru de recunostinta barbatilor de stat
cari au condus poporul roman pe aceasta cale rodnica, desfasurand,
de asemenea, pe terenul economic, falnica deviza a coroanei de otel
„Prin noi insine””. Inaugurarea s-a incheiat cu spectacolul
„Povestea Neamului”, de Vasile Leonescu si T Dutescu-Dutu, care
prezenta intreaga istorie a neamului romanesc, de la intrarea lui
Traian in Dacia, pana la Razboiul de Independenta. Arenele Romane
isi pecetluiau, astfel, statutul de loc unde s-a scris povestea
unui Bucuresti modern, gazda a realizarilor Romaniei sub conducerea
primului sau rege. De atunci, la Arene s-au organizat
mereu jocuri, concursuri si spectacole. Teatrul roman din Parcul
Carol a fost martorul unor manifestari culturale care au adus
romanii mai aproape prin speranta si voie buna. In august 1906, cu
prilejul sosirii fratilor de peste hotare la Expozitie, mii de
romani din Regat, Peninsula Balcanica, Transilvania, Banat si
Bucovina au facut sa rasune amfiteatrul antic de cantece de
libertate. S-a cantat in cor „Desteapta-te romane!”, melodie ce-a
insotit Romania in numeroase perioade de conflict. „A fost parca
divina prefata maretiei istorice de la 1918” (Constantin
Bacalbasa).

Expozitia Generala Romana a ramas deschisa pana pe 23
noiembrie.

Arenele Romane au cunoscut un nou moment de glorie cu ocazia Lunii
Bucurestilor, prima expozitie urbanistica inaugurata in cinstea
Capitalei la 9 mai 1935. Pe aceeasi scena s-au organizat concursuri
si competitii sportive care au incantat spectatorii.
Comunistii, ajunsi la putere dupa al Doilea Razboi Mondial,
au scris o alta pagina din istoria Arenelor. Din 1966, timp de doi
ani, Arenele Romane au intrat intr-un process de restaurare si
modificare. Amfiteatrul a fost inchis, iar scena inaltata si
acoperita. Se vad si acum crapaturile simetrice, de-o parte si de
alta a scenei, ce separa tribunele noi de cele vechi.
Peste gazon s-a turnat ciment, iar in spatele scenei s-au construit
birouri pentru personalul administrativ. Partea noua a porticului a
fost inchisa cu geamuri mari, in timp ce loja regala a fost marita
de la patru la sase incaperi. Acum, putea adaposti 50 de scaune
fata de cele 10 din 1906. Acoperisul lojei a fost refacut, iar sub
terasa acesteia amenajata o camera de proiectii pentru film.

Orice insemn sau ornament care aducea aminte de perioada monarhica
a fost inlaturat. La fel si constructiile Expozitiei de la 1906,
daramate una cate una de comunisti pentru a sterge amintirea unui
trecut glorios. Au scapat Castelul lui Tepes, Biserica Cutitul de
Argint si Fantana Cantacuzino, situate in apropierea Arenelor.
Parcul Expozitiei, denumit Carol la inchiderea
manifestatiei, si-a pastrat numele de Parcul Libertatii, dobandit
in 1918. La Arenele Romane se tineau, acum, concerte folclorice,
spectacole de teatru sau se organizau vizionari de filme, precum
„Pe aripile vantului”. Tot aici s-au desfasurat si cateva
concerte din cadrul festivalului „Cantarea Romaniei”. Dupa
Revolutie, Arenele au fost uitate, iar functiunea lor de loc de
amuzament si recreere inlocuita de stat cu una mai practica, de
confectionare si depozitare de textile. Teatrul de vara a fost mult
timp inchis pentru public. Acum, teatrul functioneaza sase luni pe
an, in sezonul cald, si organizeaza trei-patru spectacole mari in
fiecare luna. Arenele Romane aduc venituri si din inchirierea
spatiului pentru reclame sau productii cinematografice.

O mare parte din profit se cheltuie, insa, pe investitiile in
reparatii si reabilitari. Pentru ca proiectul sa fie rentabil, e
nevoie ca Arenele sa intoarca profit tot timpul anului. De aceea,
pe lista de cheltuieli, e trecuta construirea unui sistem de
acoperire automatizat care sa permita desfasurarea spectacolelor si
pe timp anevoios. Costurile unui asemenea proiect depasesc
milionul de euro, iar cheltuielile nu pot fi suportate exclusiv de
firma administratoare. E nevoie de bani. Multi. De la
stat. Teatrul de vara din Parcul Carol a adapostit,
deopotriva, cantareti, lei, gladiatori, mafioti, nuntasi si copii
curiosi. Din cand in cand, la portile ruginite sosesc tineri
dornici sa descopere ce se afla in spatele zidurilor groase.
Portarul ii organizeaza in grupuri si le arata locul care a
pecetluit 40 de ani de domnie glorioasa a regelui Carol I. Asa i-a
venit lui Cernea ideea de a pune la punct o expozitie cu toate
fotografiile si materialele stranse de-a lungul anilor.
Administratorul Arenelor spera si ca teatrul de vara sa-si gaseasca
locul, cat de curand, pe lista monumentelor istorice de vizitat
intr-un circuit turistic.

Cernea vrea ca Arenele lui sa fie vizitate de cat mai multi oameni
care sa-si puna intrebari despre istoria unui regat uitat si care
sa fie ajutati sa gaseasca raspunsuri privind ilustratiile
ingalbenite. Intrebat cum vede Arenele Romane la sfarsitul celor 25
de ani de administrare, Cernea zambeste visator si-si pleaca
fruntea senina. Ochelarii rotunzi cu rama neagra-i aluneca usor pe
nas, iar ochii-i sclipesc vioi. „Ca la 1906”.

Fotografiile au fost
obtinute prin amabilitatea Muzeului de Istorie al Municipiului
Bucuresti si din arhiva personala a Domnului Mihai Cernea,
Administratorul Arenelor Romane.