Home » D:News » Vatican: Extraterestrii, mai apropiati de Dumnezeu

Vatican: Extraterestrii, mai apropiati de Dumnezeu

Vatican: Extraterestrii, mai apropiati de Dumnezeu
Publicat: 23.02.2009
Liderul departamentului astronomic al Vaticanului, reverendul Jose Gabriel Funes, sustine ca a avea credinta in Dumnezeu nu exclude acceptarea posibilitatii existentei unor civilizatii extraterestre, unele poate chiar mai evoluate decat cea umana.

Vaticanul si-a mai exprimat si in trecut opinia de acceptare a existentei extraterestre, tot prin vocea reverendului Funes. Biserica Crestina face cea mai vie dovada de lejeritate a mentalitatii sale, raliindu-se celor mai indraznete premise stiintifice de intelegere a lumii. “In opinia mea, aceasta posibilitate este valabila”, sustine reverendul, lider al Observatorului Astronomic al Vaticanului si consilier in problematici stiintifice al Papei Benedict al XVI-lea, referindu-se la viata de pe alte planete. “Cum am putea exclude ca viata s-a format si in alte parti din Univers, dat fiind numarul mare de galaxii ce au propriile lor planete? Ar putea exista chiar civilizatii mai avansate decat a noastra, acolo, si chiar mai constiente si mai apropiate de Creator decat noi insine”, a adaugat clericul.

“Asa cum pe Pamant exista o multitudine de creaturi, si in spatiu pot exista alte fiinte, chiar inteligente, create de Dumnezeu. Nu exista un contrast in credinta noastra, deoarece noi nu punem o limita libertatii creatoare a Domnului. De ce nu am putea vorbi despre un “frate extraterestru”? Ar fi tot o parte din creatie.” In calitate de astronom, Funes este de parere ca cea mai probabila explicatie a originilor Universului este Big-Bang-ul, dar tot el sustine ca acest lucru nu este in conflict cu credinta lui in Dumnezeu. “Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor, exista un scop al creatiei, nu suntem copii ai unui accident”, a adaugat cardinalul.

Sursa: The Daily Galaxy
 

CITESTE SI:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au descoperit că microplasticele ar putea agrava rezistența la antibiotice
Cercetătorii au descoperit că microplasticele ar putea agrava rezistența la antibiotice
Un mecanism din creier ar putea explica de ce femeile îmbătrânesc mai încet decât bărbații
Un mecanism din creier ar putea explica de ce femeile îmbătrânesc mai încet decât bărbații
Test de cultură generală. De ce Venus se rotește în sens invers?
Test de cultură generală. De ce Venus se rotește în sens invers?
Simulări avansate sugerează că ar putea exista mai multe planete asemănătoare Pământului
Simulări avansate sugerează că ar putea exista mai multe planete asemănătoare Pământului
Tot mai mulți părinți din România aleg să nu-și vaccineze copiii
Tot mai mulți părinți din România aleg să nu-și vaccineze copiii
Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu un tarife de 200%
Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu un tarife de 200%
O femeie care a trăit 117 ani avea o compoziție genetică unică, au descoperit cercetătorii
O femeie care a trăit 117 ani avea o compoziție genetică unică, au descoperit cercetătorii
Ziua în care s-a născut Albert Einstein, omul care a revoluţionat fizica
Ziua în care s-a născut Albert Einstein, omul care a revoluţionat fizica
Descoperire macabră pe un rău din Belgia. A fost demarată o anchetă
Descoperire macabră pe un rău din Belgia. A fost demarată o anchetă
Donald Trump insistă și spune că anexarea Groenlandei „va avea loc”
Donald Trump insistă și spune că anexarea Groenlandei „va avea loc”
Urme de dinozaur, descoperite pe o piatră dintr-o școală din Australia
Urme de dinozaur, descoperite pe o piatră dintr-o școală din Australia
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Deși sunt „dezamăgiți”, britanicii anunță că nu vor riposta la tarifele impuse de SUA
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu