MISTERE: Unde s-a aflat Gradina Edenului?

Arealul fabulos identificat de arheologi

Din Cartea Facerii, dar si din multe alte referinte oferite de literatura sacra, stiam ca Gradina tuturor ispitelor ar fi existat undeva in teritoriul delimitat de cele patru brate ale unui fluviu primordial localizat in bazinul mesopotamian, denumirea de Eden avand o rezonanta marcant babiloniana. In ceea ce priveste Eufratul si Tigrul (Hiddekel), aproape ca nu mai exista dubii de localizare. In schimb, asupra celorlalte doua ape au planat intotdeauna controverse: Pishon Gihon ar fi putut fi afluenti ai Tigrului si Eufratului, destul de probabil secati sau deviati in timpurile mai noi.

• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…
• Dorothy Vaughan, primul manager de culoare al NASA. „Nu îți fie teamă să ceri ajutor. Este…

Cum referintele provenite pe filiera ebraica nu pot fi absolutizate (nubienii, egiptenii, chaldeenii, asirienii, babilonienii, fenicienii, etruscii, persanii, dar si indienii, chinezii sau chiar mexicanii avand propriile istorii similare), nici unul dintre siturile antice susceptibile de a fi gazduit intaiul paradis terestru nu poate fi considerat cu certitudine cel originar. Dincolo, insa, de toate confuziile si nelamuririle de ordin etimologic, toponimic sau, sa-i zicem, cadastral, istoricii de azi vin cu o interpretare fondata pe mai multe evidente.

Da, Gradina Edenului a existat si a fost reperata cu exactitate: Gobekli Tepe din Turcia. Suna ciudat, nebiblic, dar nu trebuie sa ne lasam intimidati de sonoritatile anatoliene contemporane. Trebuie sa admitem ca totul – in primul rand generozitatea naturii, care a daruit zona cu nenumarate specii de plante si animale folositoare omului din Neolitic, plus conditiile pedoclimatice extrem de favorabile, ba chiar si unele posibile perturbari benefice ale campului magnetic – a concurat la constituirea unui areal fabulos.

Apoi, nu avem cum ignora rezultatele sapaturilor arheologice din ultimele decenii ale secolului trecut. Ele au dat la iveala nenumarate urme ale primei revolutii din agricultura umana. Cu 11.500 de ani in urma, aici, la Gobekli Tepe, oamenii incepeau sa profite de culturile spontane de cereale, demarand totodata actiunea „Domesticiti oile si caprele!”. Aparea, astfel, o diviziune tot mai clara a muncii, intre vanatori si pescari pe de o parte, intre crescatorii de animale si culegatori pe de alta parte. Treptat, aceste din urma activitati au capatat un caracter tot mai sistematic.

Misteriosul Gobleki Tepe

De multe ori, insa, atunci cand rezultatele nu erau cele scontate, erau invocate zeitatile. Asta a dat nastere unor ritualuri ale fertilitatii care, ulterior, au inceput sa fie performate ritmic, indiferent de capriciile naturii. Consemnarea, celebrarea si integrarea lor in viata cotidiana au produs o alta cotitura in istoria dezvoltarii societatii: oamenii, cu roluri tot mai precis distribuite de catre liderii lor spirituali si militari, au inceput sa se agrege in comunitati mari si stabile, care au configurat primele orase.

Aici se dezvoltau artele comunicarii (scrisul, in primul rand), artele focului (prin care se prelucrau, la un nivel superior, lutul si metalele) si artele divinatiei (religia a devenit o activitate in sine, cu un numar tot mai mare de angajati permanenti). Ideile au inceput sa circule interdisciplinar, iar mistica, birocratia, tehnologia si primele forme de arta au format conglomerate retorice, prin care oamenii au supus natura si, apoi, alti oameni.

Prosperitatea unora a generat tendintele conflictuale ale celorlalti. Razboiul presupunea si atunci know-how de calitate, asa ca productia a crescut sistematic, in chip programatic, in toate sectoarele, fiindca o armata nu trebuie doar disciplinata tactic si antrenata permanent, ci – tot permanent – hranita, aprovizionata, dotata cu tehnica de lupta. Conducatorii au inceput sa fie recrutati aproape exclusiv din randul clanurilor razboinice. Acestia construiau prin distrugere sau doar distrugeau pur si simplu.

In mijlocul unei asemenea nebunii generalizate, cine sa-si mai aminteasca de pacea, tihna si fericirea primordiale? Arealuri precum cele din jurul Gobleki Tepe (un „arc al fertilitatii” de 2.000 de kilometri, de la Mediterana la Golful Persic) si-au schimbat permanent hotarele administrative si spirituale. Edenul a ramas doar o legenda fondatoare desueta, care nu putea fi decat ignorata in vartejul consemnarilor cronicaresti. Mecanica istoriei distruge metafizica ritului.

Dar, totusi, de ce impresioneaza, ba chiar fascineaza, astazi un sit ca Gobleki Tepe? Numai datorita faptului ca ar reprezenta dezlegarea unui mister din literatura iudeo-crestina, mister dublat de atatea reprezentari figurative impresionante, de la Lucas Cranach la Hyeronimus Bosch, ori de la Michelangelo la… Star Trek (capitanul Spock poseda un tablou descriind izgonirea din Paradis a lui Adam si a Evei)? Sau fiindca, intr-o lume mereu in stare de alarma, in care ceasul desteptator a fost setat cu doar cateva minute inaintea dezastrului final, Edenul functioneaza ca o parabola premonitorie?

Gradina Edenului, tema cu variatiuni

Biblia vorbeste despre un „fluviu care izvora din Eden pentru a iriga Gradina Divina prin intermediul celor patru brate ale sale”, dar, dintre cursurile de apa cunoscute si azi, numeste doar Tigrul si Eufratul. Celelalte doua – Pishon si Guihon – ar putea fi, dupa unele interpretari, niste afluenti ai primelor. Conform altor ipoteze, care extind enorm zona presupusa a fi leaganul civilizatiei, cele doua brate enigmatice ar fi Nilul si Gangele. Pionierul acestei ipoteze, mai degraba fantezista, poate fi considerat Pierre d’Ailly, autor, la 1420, al tratatului Imago mundi.

Mai inainte, in secolul al XIII-lea, Sf. Toma d’Aquino situa Gradina Paradisului pe Ecuator. In 1498, exploratorul Cristofor Columb se referea tot la zona ecuatoriala, indicand Edenul ca fiind delta fluviului Orinoco. Se pare ca aceasta cautare a incetat prin secolul al XVI-lea (la aproape 15 veacuri dupa ce autorii latinitatii tarzii dadeau drept sigura localizarea undeva in Insulele Canare), cand biserica catolica a acreditat teza disparitiei Gradinii in urma Potopului. Cu toate acestea, hermeneutii de diferite orientari nu s-au descurajat, iar ipoteza cea mai seducatoare a continuat sa fie echivalarea locului privilegiat cu morganatica Atlantida.

Pe o bucla temporala, la inceput de secol XXI, Paradisul ar putea fi considerat punctul de inflexiune reprezentat de proiectul Palm Island din Dubai, cea mai scumpa si, in acelasi timp, futurista zona rezidentiala a lumii, ori – de ce nu? – ar putea capata localizare in spatiul virtual, jocul pe internet Second Life fiind considerat, de multi, Paradisul contemporan, unde, recent, Suzanne Vega a sustinut un concert in timp real, Mazda a lansat cel mai nou model al sau, iar Suedia si-a deschis, la modul cel mai serios, o reprezentanta diplomatica…

Daca, la 1895, Jules Verne prevestea aparitia unei insule cu elice – de dimensiunile 7×5 km -, lumile virtuale de azi sunt infinite si ofera camp liber de exprimare imaginatiei de o maniera care l-ar rusina pe vizionarul de altadata.

Paradisul de la A la Z

A. Anatolia – regiune din Asia Minor actualmente situata pe teritoriul Turciei (dar revendicata, intr-o anumita proportie, de minoritatea kurda), care a cunoscut, incepand cu perioada neolitica, o dezvoltare spectaculoasa a civilizatiei umane, generata de revolutia din agricultura; „arcul fertilitatii” se intindea, pe o distanta de 2.000 km, de la Marea Mediterana pana la Golful Persic.

B. Babel, Turnul – simbolul cvasigeneral acceptat al pierderii fericirii originare; aparitia limbajului si scindarea acestuia in forme adverse tuteleaza, cel putin la nivel retoric, imposibilitatea regasirii beatitudinii inceputurilor.

C. Calvin, Jacques – istoric francez care a lansat, in anii ’90, teza inrauririi dezvoltarii societatii umane de catre primele forme ale religiozitatii, prin agregarea sociala provocata de necesitatea celebrarii unor rituri, foarte probabil ale fertilitatii.

D. Delumeau, Jean – istoric francez, reputat cercetator al temei Paradisului la autorii greco-latini, care localizau Paradisul pe o insula misterioasa, binecuvantata de o fertilitate exploziva.

E. Eufrat – fluviul pe malul caruia a inflorit civilizatia preistorica „paradisiaca”, gratie unor posibile anomalii de camp magnetic, unor conditii climatice de exceptie si unei abundente botanice si animaliere cu totul deosebite; la o vanatoare de gazele, de pilda, se obtineau cateva tone de carne, iar cerealele cresteau spontan, pe arii extinse, initial fara a fi cultivate de om.

F. Fallujah – oras in Irak, pe malul Eufratului, considerat de catre unii invatati evrei – care au trecut in decursul secolelor III-XI prin faimoasa academie de studii ebraice Pumbedita din acest oras – „un nou Eden”.

G. Gobekli Tepe – posibila localizare a Paradisului terestru de acum 11.500 de ani in estul Turciei de azi; sit arheologic unde s-au descoperit cele mai vechi urme ale scrisului, organizarii umane in comunitati de tip orasenesc si agriculturii practicate sistematic.

H. Havilah – regiune mentionata de Biblie, situata pe malul anticului Pishon (nord-vestul Yemenului de azi?) si echivalata cu un posibil Eden, gratie zacamintelor sale de aur, rasina de bedeliu (substitut al mirului) si lapis lazuli.

I. Irak – teritoriu care ar fi putut gazdui, in preistorie, Gradina Paradisului, undeva in zona fertila dintre fluviile Tigru si Eufrat; localizari posibile: Eridu, Uruk, Akkad (Fallujah), Kish, Lagash, Agade, Ur (locul de nastere al profetului Avraam).

J. Jean, Parintele – intemeietorul legendar, in jurul anului 1160, al unui regat crestin in Asia (sau in India?), pe care il descrie ca fiind scaldat de un „fluviu al Paradisului” a carui apa putea vindeca orice boala si suferinta; alte surse (Jourdain de Severac, in Mirabilia, 1323) il identifica pe acest conducator mitic cu negusul Etiopiei.

K. Karacadag – zona muntoasa de origine vulcanica, pe ale carei pante s-au dezvoltat primele soiuri de cereale salbatice, favorizand aparitia agriculturii in urma cu 10-11 milenii si o prima diviziune a muncii – fata de vanatoare si pescuit – la omul primitiv.

L. Landsberger, Benno – specialist in asirologie, ale carui cercetari (1943) despre civilizatia sumeriana sprijina teza ulterioara (1983) a lui Juris Zarins despre identificarea Gradinii Edenului cu Dilmun, zona litorala a Golfului Persic, astazi partial scufundata, din dreptul Bahreinului.

M. Marte – un posibil nou Paradis format de om, in conditiile in care acesta din urma ar gasi solutia eliberarii imenselor sale rezervoare de gaz carbonic, fapt ce ar putea duce la declansarea unei reactii in lant: formarea atmosferei, producerea efectului de sera si, in final, aparitia apei si implicit a vietii in coordonatele sale clasice, terestre.

N. Nevali Cori – sit aflat la 50 km de Gobekli Tepe, unde au fost identificate cele mai vechi marturii (circa 6.600 I.Hr.) ale zootehniei prin domesticirea de catre om a caprei si a oii.

O. Ormuzd – divinitatea pozitiva din religia zoroastriana, creatoare a unui spatiu edenic asupra caruia isi disputa intaietatea cu Ahriman, dublul sau malefic.

P. Potopul – inundatie globala, cauza biblica frecvent invocata pentru disparitia (si) a Gradinii Raiului, al carei ultim martor ar fi fost Noe, cel care, salvandu-se din dezastru impreuna cu vietatile de pe corabia sa, a incercat reconstruirea mitului pe Pamant, undeva in bazinul mesopotamiam al Tigrului si Eufratului.

Q. Qadesh – zeitate egipteana preluata de la asirieni si responsabila cu fertilitatea si extazul erotic, insotind sufletele mortilor in calatoria lor spre tinutul edenic de Apoi.

R. Ramman – zeul tunetului, venerat, in epoca sumeriana, de poporul din Uruk (oras situat in valea fertila a fluviului Eufrat) si despre care se presupune, in mitologia locala, ca ar fi stat la originea Potopului divin ce a distrus Paradisul terestru.

S. Schmidt, Klaus – arheolog german care a studiat influenta formelor primitive de agricultura asupra diviziunii muncii in arealul anatolian si aparitia celor dintai specializari pe „meserii”: culegatori, vanatori, sculptori, zidari etc.

T. Tigru – Hiddekel in ebraica, fluviul-pereche cu Eufratul; marginea la Rasarit arealul special care a facut posibila civilizatia de la Gobekli Tepe si din zonele invecinate.

U. Urantia – peninsula din estul Mediteranei, scufundata in urma unei eruptii vulcanice din Antichitate; o faimoasa lucrare teozofica omonima, editata in 1955 (dar scrisa, probabil, in jur de 1924) localizeaza aici Paradisul terestru.

V. Vigne, Jean-Denis – cercetator francez din cadrul Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), autor al cercetarilor privind domesticirea de catre om a speciilor de cornute salbatice mici ca prima etapa de nastere a zootehniei.

W. Werber, Bernard – autor francez de romane science-fiction, intre care Fluturele stelar (2006), prezinta o noua Arca a lui Noe, vehiculul galactic care transporta 144.400 de fiinte umane pe o planeta virgina, unde urmeaza a fi intemeiat un nou Paradis.

Z. Zoppini, Jean-Philippe – arhitect francez contemporan care, in cadrul Expozitiei Mondiale de la Shanghai (2010), va prezenta proiectul insulei AZ, inalta de 78 metri fata de nivelul marii si avand dimensiuni de 400×300 metri, pe care ar putea locui, in cel mai pur stil edenic, o comunitate de circa 10.000 de persoane; respectiva „insula cu elice” – pe care materia ar urma sa fie reciclata 100% – ar putea fi amplasata in Marea Caraibelor, proiectul costand 2 miliarde de euro.

CITESTE SI:

• Gradina raiului exista in Irak
• Raiul cumparaturilor de lux
• Oamenii cred mai mult in paranormal decat in Dumnezeu