Top 10 filme care au picat la lectia de istorie

10. Pocahontas

Nimeni nu se poate plange de calitatea filmelor de desene animate realizate de prestigioasa casa de productie Disney. Chiar daca Disney a fost mai degraba un producator care si-a inserat propriile versiuni ale basmelor vechi in filmele sale, atunci cand vine vorba de respectarea adevarului istoric, casa de productie si-a atras critici severe din partea istoricilor si a dascalilor din scolile primare. Poate cea mai cunoscuta eroare a celor de la Disney a fost versiunea din 1995 a celebrei povesti a amerindiencei Pocahontas. In film, intre tanara indianca si colonistul de origine scotiana, John Smith, se infiripa o frumoasa poveste de dragoste. Apogeul acestei idile este atins in momentul in care Pocahontas se arunca asupra trupului iubitului sau pentru a-i salva viata din fata furiei membrilor tribului Powhatan, trib ce isi luase numele dupa ce al propriului rege.

• Christian Dior, maestrul haute couture. „Îngrijirea este secretul eleganței reale”
• Michael J. Fox, actorul care s-a întors în viitor. Diagnosticat cu Parkinson la vârsta de 29…

Istoricii considera astazi ca, in realitate, englezul a fost supus unui ritual bastinas, ritual prin care nativii se asigurau ca va renaste spiritual devenind unul dintre ei. Cat despre celebra poveste de dragoste de la inceputul secolului al XVII-lea, dintre Smith si Pocahontas, nici nu poate fi vorba. Surse istorice exacte demonstreaza ca la momentul capturarii englezului, fiica regelui Powhatan, nu avea mai mult de… 12 ani. Ea avea sa se marite, in 1614, cu un alt colonist celebru, britanicul John Rolfe, primul englez ce a dezvoltat o afacere viabila cu tutun si, totodata, fondatorul primei familii euro-indiene din America de Nord.

Chiar daca filmul se adreseaza atat adultilor, cat si copiilor (care, probabil, nu cunosc adevarul istoric), criticii au fost extrem de severi, sustinand ca o atare productie nu face decat sa influenteze negativ educatia tinerilor si sa le impuna acestora o alta versiune a istoriei decat cea care a fost in realitate.

9. Troia

Daca Homer ar fi trait sa vada grandioasa productie cinematografica din 2004, „Troia”, probabil ca ar fi izbucnit in ras, au afirmat numerosi istorici si critici de arta care au vazut in filmul istoric al regizorului Wolfgang Petersen, o deformare grosolana a informatiilor din Iliada si Eneida. Chiar daca „Troia” este unul dintre cele mai scumpe filme realizate vreodata (180 de milioane $) si una dintre cele mai bine vandute productii hollywoodiene (incasarile au atins circa 500 de milioane $), evenimentele care sunt prezentate in film, cu greu pot fi comparate cu ceea ce se intampla in urma cu aproape trei milenii si jumatate.

Poate cea mai mare gafa a realizatorilor acestui film este prezentarea unui razboi care a durat 10 ani intr-o rapida desfasurare a faptelor de circa o saptamana. O scapare care cu greu poate fi digerata in lumea pasionatilor de istorie. Nu vom face referire aici la extensiile de par si la bikinii frumoasei Briseis, la armele din material plastic sau la avionul de pasageri care se vede intr-un plan indepartat in timpul uneia dintre batalii. Acestea sunt doar scapari de regie si montaj care nu fac obiectul acestui articol. Important de mentionat este, insa, un fapt care are loc pe tot parcursul filmului. Absolut toti luptatorii eleni fac referire la ei insisi ca la niste razboinici „greci”, denumire care nu exista in timpul desfasurarii razboiului troian. In acea perioada, luptatorii lui Agammemnon se numeau ahei, danaizi sau micenieni si se deosebeau intre ei dupa denumirile cetatilor in care se nascusera.

O alta scapare a realizatorilor filmului este aceea a practicilor funerare. In film, razboinicii ucisi sunt incinerati dupa ce, in prealabil, li se asezasera monede de cupru pe ochi. In realitate, aceasta practica presupunea introducerea unei monede in gura celui decedat, ca plata pentru luntrasul Charon, cel ce trebuia sa duca sufletele mortilor catre Infern. In plus, in timpul desfasurarii razboiului din Troia, undeva in secolul al XIII-lea i. Hr., mondele nu fusesera inventate, cea mai veche mentiune a baterii monedelor in Elada datand din secolul VII i. Hr. Improprie este si folosirea costumelor armatei elene, costume care se regasesc in Perioada Clasica (secolele V-IV i. Hr), nicidecum in timpul razboiului troian.

Memorabila este si scena in care Elena ii sutureaza lui Paris rana obtinuta in duelul cu Menelau. O astfel de practica medicala nu va fi intalnita decat la peste doua milenii dupa desfasurarea epicului razboi.

8. The Bridge on the River Kwai

Chiar daca prezinta portretul fascinant al dilemei prizonierilor englezi siliti de catre armata japoneza sa construiasca un pod peste raul Kwai in Burma, productia hollywoodiana din anul 1957 a fost considerata o palma pe obrazul veteranilor din cel de al doilea Razboi Mondial, implicati direct in constructia acelui pod.

Filmul se axeaza pe figura carismatica a locotenent-colonelului Nicholson, un rol pentru care actorul Alec Guiness a fost recompensat cu un premiu Oscar. Nicholson este prizonier intr-un lagar japonez, acolo unde detinutii sunt obligati sa construiasca un pod care sa ajute la transportul efectivelor militare nipone catre teatrul de razboi, un element de tactica militara extrem de important pentru Japonia celui de al doilea Razboi Mondial. Tot in film, fiind ofiterul cu gradul cel mai inalt, Nicholson preia controlul intregii operatiuni. Spre surpriza camarazilor sai, locotenentul incearca sa isi mobilizeze oamenii pentru construirea unui pod cat mai trainic, asta pana la final, atunci cand realizeaza ajutorul dat inamicului si decide sa distruga intreaga constructie.

In realitate, numele locotenent colonelului nu este Nicholson, ci Philip Toosey, ofiter britanic insarcinat cu supervizarea lucrarilor la calea ferata Thai-Burma. Cei care au cunoscut povestea adevarata sustin ca productia hollywoodiana aduce o atingere grava imaginii celui care a fost Philip Toosey. Adevarul este, sustin acestia, ca britanicul nu a facut altceva decat sa isi tina oamenii in viata, neavand nicicand o obsesie pentru construirea podului. Admiratorii sai sustin ca Toosey a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a intarzia lucrarile, constient fiind de ajutorul pe care il dadea japonezilor.

Producatorii filmului sugereaza faptul ca japonezii nu erau capabili sa construiasca un pod trainic avand nevoie de ofiteri aliati pentru finalizarea lucrarilor, idee mai mult decat hilara daca ne gandim ca Japonia beneficia de unii dintre cei mai buni ingineri si arhitecti ai acelor vremuri. Mai mult, calea ferata Thai-Burma a fost finalizata in 16 luni, asta dupa ce estimarile aliatilor prevedeau ca lucrarile nu vor fi terminate decat in maxim 5 ani.

Realitatea este insa si mai departe de ceea ce se intampla in film. Nu un pod, ci doua au fost construite in acea perioada de catre prizonierii de razboi, ambele functionand inca doi ani dupa finalizare. Ele au fost distruse de bombardamentele aliate, fiind reparate ulterior. Ambele poduri sunt functionale si astazi.

7. Al 13-lea razboinic

Desi nu are pretentia de a fi o productie care sa prezinte intocmai realitatea istorica, „Al 13-lea razboinic” este un film ce pleaca de la un fundament real. Actiunea are la baza Risala, una dintre cele mai vechi si mai detaliate marturii legate de modul de viata al scandinavilor, jurnal din secolul X apartinand diplomatului arab Ahmad ibn Fadlan ibn al-Abbas ibn Rasid ibn Hammad. Este de vorba despre o fascinanta calatorie pe care Ahmad o intreprinde, intre anii 921 si 923, in tinuturile slave din Rusia de astazi, pana in apropierea fluviului Volga, calatorie pe care o va descrie amanuntit in scrierile sale. Scenele de la inceputul filmului sunt rupte parca din aceasta scrisoare si respecta indeaproape manuscrisul carturarului arab.

Problemele apar in momentul in care vikingii din film calatoresc catre tinutul regelui Hrotgar, rege al Danemarcei care a trait in realitate in perioada anului 500. Nu numai ca eroii se intorc practic in timp cu peste patru secole dar, in acea perioada, religia islamica inca nu se nascuse, ceea ce face imposibila prezenta lui Ahmad. Mai mult, modul in care sunt costumate personajele dovedeste lacune serioase din punct de vedere al cunoasterii istoriei. Astfel, doar Buliwyf poate emite pretentii ca este imbracat intr-un mod adecvat. In schimb, unul dintre personaje poarta coiful unui gladiator roman, in timp ce altul poarta coiful si armura clasice ale conquistadorilor spanioli. In acelasi timp, unul dintre cei doi actori scotieni folositi in timpul filmarilor este echipat cu traditionalul kilt, obiect vestimentar a carui origine se regaseste de abia in secolul al XVI-lea. Din Risala lui Ahmad ibn Fadlan reiese clar ca absolut toti vikingii intalniti in timpul calatoriei sale erau tatuati din cap pana in picioare, in timp ce in film, un singur personaj prezinta astfel de decoratiuni corporale. Nu mai mentionam faptul ca limba folosita de unii dintre eroii filmului este norvegiana moderna, limba care inca nu se nascuse in secolul X.

Este de-a dreptul ilara scurta calatorie prin padure a vikingilor, imediat dupa debarcare, atunci cand sunt vizibile urmele copacilor taiati cu drujba, o metoda de defrisare care nu apare decat in secolul XX. In plus, multimea de puieti indica tot o practica moderna de reimpadurire.

O ultima scapare vine din partea de inceput a filmului, atunci cand Bagdadul este reprezentat pe harta undeva intre Marea Neagra si Marea Caspica. In realitate, el este pozitionat in vestul raului Tigru in Irakul de azi.

6. Pearl Harbor

Pornind de la aventurile a doua personaje fictive, capitanii Rafe McCawley si Danny Walker, producatorii mega-productiei cinematografice din anul 2004, „Pearl Harbor”, anuntau la acea data aparitia celui mai bine realizat si documentat film istoric cu privire la atacul japonez asupra bazei americane de la Pearl Harbor, din 7 decembrie 1941. Povestea ii are in prim plan pe cei doi eroi, Rafe si Danny, cei care, surprinsi fiind de atacul nipon, reusesc sa se urce in propriile avioane si sa doboare cateva duzini de avioane de lupta japoneze. Amandoi supravietuiesc atacului pentru ca, ulterior, sa fie trimisi ca piloti de bombardier in misiuni de bombardare a orasului Tokyo.

Istoricii sustin ca aceasta interpretare este una total diferita de ceea ce s-a intamplat in realitate. In timpul atacului de la Pearl Harbor, pilotii americani au doborat extrem de putine avioane japoneze. In plus, nu exista nicio dovada ca pilotii de vanatoare ar fi fost folositi pentru a pilota uriasele bombardiere americane, acestea necesitand aviatori specializati in astfel de misiuni.

O scapare, pusa de realizatorii filmului pe seama dificultatii de a folosi replici ale unor masinarii din 1941, este cea a utilizarii de echipament militar care a fost realizat fie spre sfarsitul razboiului, fie la ani buni dupa incheierea acestuia. Este cazul jeepurilor Willys M38, modele aparute dupa 1950, a navelor de asalt americane inventate in anii ’70, sau a instalatiilor de aer conditionat vizibile in numeroase cadre din film. Daca la acestea adaugam si bikinii frumoasei Helen si ai celorlalte asistente medicale, articole vestimentare care nu fusesera inventate inca in 1941, concluzia nu poate fi decat una… „Pearl Harbor” a picat la lectia de istorie.

CITESTE CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE