Flavius Aetius – un dac in slujba Romei

Vestea marii migratii a gotilor de la nordul Dunarii in teritoriile Imperiului Roman din anul 376, trebuie sa fi constituit un soc pentru imparatul Valens si pentru autoritatile imperiale. Roma nu se mai confrunta cu o armata in sensul clasic, ci cu o intreaga natiune, numarand peste 100.000 de suflete, care cerea dreptul de a se aseza intre granitele imperiului. Aroganta autoritatilor romane, data de memoria unui trecut glorios, nu palise, insa, in ciuda slabiciunii evidente a fostului colos militar si administrativ. Intr-o decizie ce trada lipsa de viziune si de intelegere a noilor realitati istorice, Valens refuza cererile gotilor si renunta la un potential aliat in fata unei amenintari cu mult mai mari si mai grele decat isi putea imagina cineva, invazia hunilor.

Mai mult, imparatul roman pornea razboiul impotriva familiilor de goti, in 378, esuand, insa, lamentabil in fata puternicei cavalerii a acestora. Demodatul soldat roman nu mai putea face fata noilor tendinte militare, iar Valens, impreuna cu cea mai mare parte a soldatilor sai, era masacrat langa zidurile de la Adrianopol.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Era, probabil, in ultim semnal de alarma, pentru ca ceea ce era mai rau pentru Imperiul Roman si goti, deopotriva cu mai toate natiile europene, de abia urma sa vina. Salbaticele hoarde de huni devastasera o mare parte a Asiei, si acum isi indreptau atentia catre bogatele provincii ale celor, de acum, doua Imperii Romane. Armatele Europei cadeau rand pe rand in fata razboinicilor veniti din stepele asiatice si nimeni nu parea sa poata opri in vreun fel incursiunile lor nimicitoare. Era momentul in care, pe scena istoriei, aparea un ultim mare general roman, un general al carui nume avea sa se regaseasca, in scurt timp, alaturi de cele ale marilor strategi ai omenirii, nimeni altul decat Flavius Aetius.

Supravietuitorul

Flavius Aetius se nastea in anul 396, in Moesia, in puternica cetate de la Durostorum (Silistra de astazi), intr-o familie de nobili cu puternice valente razboinice. Tatal sau, Flavius Gaudentius, ocupa pozitia de Magister Equitum (Comandant Suprem al Cavaleriei) si, conform istoricului Iordanes, ar fi fost de origine gotica. Cei mai multi istorici considera, insa, ca Flavius Gaudentius provenea din randul populatiei daco-romane, asa cum, de altfel, avea sa fie si fiul sau, provenit din casatoria cu Aurelia, o femeie de sorginte latina.

La varsta de numai 9 ani, Aetius este trimis ca ostatic la curtea regelui Alaric, conform uzantelor vremii, pentru ca, mai apoi, sa ajunga in aceeasi postura la curtea lui Rugila, rege al hunilor si parinte al viitorului lider razboinic, Attila. Acesta era momentul in care Flavius Aetius il intalnea pe Attila, desi pentru putin timp, tanarul hun fiind trimis, tot ca ostatic, la Roma.

Alaturi de soldatii huni, Aetius deprinde limba acestora si invata, pana in cele mai mici detalii, tainele tacticilor de lupta ale razboinicilor asiatici. Mai mult decat atat, el leaga o prietenie stransa cu multe dintre capeteniile barbare, prietenie care, in ciuda conflictelor ce aveau sa urmeze, nu se va stinge niciodata.

Gratie talentului sau militar si a incontestabilelor sale calitati diplomatice, Flavius Aetius este numit, in anul 425, Magister Militum (Comandant Suprem al armatelor) in Galia si regent al imparatului-copil, Valentinian al III-lea. Departe de imaginea romantica a cavalerilor medievali, Aetius se dovedeste un veritabil supravietuitor in lumea plina de intrigi de la Roma, de care, de altfel, nici el nu este strain. Desi in acelasi an in care era numit in fruntea trupelor din Galia, el conducea la Ravenna o armata uriasa de huni pentru a-l sprijini pe pretendentul la tron, Ioannes, generalul daco-roman ajunge prea tarziu pentru a-l mai salva pe acesta de la o infrangere si o moarte rusinoase. Si totusi, influenta si abilitatile sale diplomatice, o determina pe Placidia, mama noului imparat, sa ii reconfirme functiile oficiale.

Timp de sapte ani, Flavius Aetius isi va indrepta atentia asupra Galiei, provincie pe care incearca sa o pastreze politic cat mai aproape de Imperiul Roman de Apus. Chiar daca legiunile romane nu mai impuneau acelasi respect ca odinioara, el reuseste sa ii infranga pe vizigoti la Arles si, de asemenea, respingea toate atacurile venite din partea triburilor germanice. Cu ajutorul aliatilor sai huni, el dicteaza triburilor migratoare locurile in care urmau sa se stabileasca, asta si ca o imposibilitate evidenta de a le indeparta, dar si pentru eventuala protectie a granitelor in fata unor posibile atacuri. Astfel, generalul roman ii trimite pe burgunzi in apropierea lacului Geneva (in Elvetia de azi), pe alani in orasele-cetati Orleans si Valence, in timp ce pe vizigoti in impinge in stravechea provincie Aquitania. La numai 37 de ani, Aetius devenise personajul central al unui imperiu in care liderii oficiali, preocupati mai mult de barfele de la curte, nu erau decat niste marionete.

Batalia de la Chalon

Punctul de cotitura in viata sa il va constitui, pentru Flavius Aetius, ascensiunea fostului sau prieten de la curtea lui Rugila, hunul Attila. Intr-o continua goana dupa prada (hunii nu cautau sa se stabileasca in teritoriile cucerite, asa cum aveau sa faca tatarii 750 de ani mai tarziu), acesta isi condusese hoardele in raiduri ucigase, starnind un val de teroare ce nu avea sa fie uitat timp de secole.

Pretentiile lui Attila se indreptau acum catre Imperiul Roman de Apus, din care acesta cerea jumatate ca zestre, in virtutea unei viitoare casatorii cu sora lui Valentinian al III-lea, Honoria. In fapt, totul era doar un pretext pentru noi jafuri, atata vreme cat Honoria fusese inchisa intr-o manastire din Bizant drept pedeapsa pentru o viata aventuroasa si pentru comploturile care vizau insusi viata fratelui ei

Ca raspuns Attila devasta Galia, intr-o serie de atacuri de o cruzime fara precedent. In fruntea unei armate imense, formata din huni, burgunzi, gepizi, ostrogoti si franci, tanarul comandant hun cucerea, rand pe rand, marile orase ale Galiei : Strasbourg, Amiens, Worms, Reims sau Metz, lasand in urma zeci de mii de victime. Istoricii considera astazi ca atacurile hunului nu erau unele intamplatoare, acesta mizand pe vechea rivalitate dintre regele vizigot Theodoric si armatele romane cu care se afla, de multa vreme in conflict. Attila spera, probabil, ca vizigotii sa i se alature, in speranta obtinerii independentei fata de Roma, si astfel, sa poata lansa un atac decisiv asupra Cetatii Eterne.

Intervenea insa geniul diplomatic si militar al lui Flavius Aetius. Generalul roman reusea, in scurt timp, ceea ce nimeni nu credea ca mai putea fi realizat : o alianta cu vechii dusmani, in fata inamicului comun. In ciuda trupelor romane, putine ca numar si slab pregatite, Aetius reuseste sa il convinga pe Theodoric sa i se alature impotriva lui Attila. Mai mult, regele vizigot ii atrage, la randul sau, pe alanii regelui Sangiban, aflati sub asediul hun in Orleans, precum si mici contingente de burgunzi si franci care nu se alaturasera hunilor.

Armata romano-vizigota il suprinde pe Attila in timpul asediul Orleans-ului. De fapt, in momentul in care trupele conduse de Aetius ajungeau in apropierea luptei, o parte a armatei hunilor reusise deja sa patrunda pe strazile orasului. Avantajat de locul inchis in care cavaleria lui Attila nu se putea desfasura, Aetius ordona atacul, atac in urma caruia, hunii sufera pierderi insemnate. Obligat sa se retraga, regele hun isi repliaza fortele ramase in apropiere de Chalon, in locul numit Campiile Catalaunice, locatie ideala pentru deja clasicele atacuri ale nomazilor.

Conform istoricilor antici si medievali, trupele alane, mai putin loiale Romei, fusesera flancate de armata vizigotilor Theodoric si a fiului sau Thorismund, precum si de soldatii lui Aetius, pentru a le impiedica o eventuala dezertare. De cealalta parte, Attila preferase proprii razboinici in centru, flancati in dreapta de trupele gepide si in stanga de ostrogotii condusi de regele Walamir.

Desi detaliile oferite de cronicarii vremii cu privire la Batalia de la Chalon nu sunt suficient de clare, istoricii moderni au putut reconstitui o mare parte a acestora. Se pare ca, inca de la prima inclestare, ambele tabere suferisera pierderi grele. Cu toate acestea, Attila reusea sa strapunga liniile alane, lasand descoperit flancul ocupat de vizigoti. Intr-un atac furibund al acestora, regele Theodoric este lovit de o sageata si, cazand de pe cal, este zdrobit sub copitele propriei cavalerii. In ciuda canoanelor vremii, vizigotii nu se retrag la auzul mortii liderului ci, sub comanda lui Thorismund, ei reusesc destabilizeze si sa puna pe fuga trupele huno-germane.

Paradoxal, Aetius interzice soldatilor romani sa atace trupele gepide mult mai putin numeroase, asteptand, in schimb, retragerea acestora sub presiunea vizigotilor. Gestul poate fi pus pe lipsa de incredere pe care generalul roman o avea in proprii oameni sau, mai degraba, pe eventuala precautie in fata viitoarelor conflicte cu actualii aliati. Cert este ca nici macar in momentul in care Attila era inconjurat in propria tabara, acolo unde chiar isi pregatise un imens rug din seile celor cazuti, Flavius Aetius refuza sa distruga ultimele forte ale hunilor. El il convinge chiar si pe Thorismund sa abandoneze lupta, in ciuda opozitiei acestuia, mintindu-l asupra intentiilor hegemonice ale fratelui sau.

Desi, la o prima vedere, deciziile lui Aetius par cel putin bizare, o atenta analiza a contextului politic il indreptateste pe deplin. Refuzul de a-si sacrifica propriile trupe denota viziunea acestuia pentru anii ce aveau sa urmeze. Constient de faptul ca noul lider vizigot va incerca sa lupte iarasi impotriva Romei, Flavius Aetius refuza sa dea lovitura de gratie lui Attila, sperand intr-o viitoare alianta cu acesta sau, cel mult, intr-o conservare a armatei romane, si asa destul de restransa. Nu isi putea imagina, insa, ca hunul va ataca din nou Imperiul Roman la numai un an dupa ce suferise pierderi imense in Batalia de Chalon (unii istorici vorbesc de peste 100.000 de oameni).

Salvarea Romei si moartea lui Flavius Aetius

La doar un an dupa infrangerea de pe Campiile Catalaunice, in 452, Attila se vedea nevoit sa isi tina trupele nemultumite in frau, iar singurul mod in care putea face acest lucru era sa le ofere o prada cat mai bogata. El invada din nou Italia, distrugand pentru totdeauna orasul Aquileia, devastand Mediolanum (Milano) si chiar gonindu-l pe Valentinian al III-lea din Ravenna. Aetius nu mai putea riposta. Roma, pur si simplu, nu isi mai permitea sa ridice si sa intretina o armata. Generalul roman va aplica insa o alta tactica, cea a diplomatiei.

El il convinge pe Papa Leon I sa iasa in intampinarea hunului si sa ii ceara acestuia pacea in schimbul aurului pe care si-l dorea. Fie ca a fost vorba de o superstitie a lui Attila (numele Papei insemna Leul), fie ca adevaratul motiv al armistitiului erau pierderile de oameni provocate de molima ce ii decima armata, regele hun accepta propunerea liderului religios. Inca odata, Flavius Aetius reusea sa isi scape imperiul, in extremis, de la distrugere.

Nimeni nu se astepta insa la sfarsitul misterios al lui Attila. Acesta murea, in anul 453, in noaptea nuntii cu printesa de origine germana Ildiko, cel mai probabil din cauza unei hemoragii cerebrale pe fondul consumului excesiv de alcool.

Roma sarbatorea moartea Antichristului si totul parea sa se aseze in fagasul normal. Nu de aceeasi parere erau insa si Valentinian al III-lea, impreuna cu mama sa, Placidia. Sustinuti de intrigile sambelanului Heraclius si ale senatorul roman Peronius Maximus, ei decid ca rolul incomodului Aetius devenise mult prea important si ca renumele sau risca sa destabilizeze situatia, si asa fragila, a familiei imperiale. La 21 decembrie 454, Valentinian il convoca pe Aetius la o intrevedere privind problemele financiare ale Romei si, intr-un moment de neatentie al acestuia, il injughia mortal. Se spune ca, cu doar cateva clipe inainte de moartea sa, Flavius Aetius i-ar fi adresat imparatului urmatoarele cuvinte : „Stapane, nu stiu ce motive ai avut sa faci asta, dar cred ca te-ai purtat ca un om care tocmai si-a taiat mana dreapta cu cea stanga.”

La doar sase luni de la asasinarea lui Aetius, Valentinian al III-lea cadea victima unui atentat pus la cale de acelasi senator Peronius Maximus. In momentul uciderii sale, nici un soldat din garda imperiala, nu a intervenit pentru a-l salva pe monarh. Asasinii erau doi dintre prietenii huni ai lui Flavius Aetius. Peste numai 22 de ani de la moartea generalului, Imperiul Roman de Apus disparea pentru totdeauna din istorie.